Articolul nr.7 (15 iunie 2002)

Dan Marius Dumitraş

vă prezintă din seria TOP TEN ©     care sunt:

PRIMELE 10 AVANTAJE ALE UNEI INSTRUIRI PROFESIONISTE

Se ştie că succesul afacerilor MLM depinde de programul companiei pentru instruirea şi perfecţionarea distribuitorilor sai. Plecând de la acest adevar, orice mijloc de comunicare catre distribuitori trebuie sa permita transmiterea unor mesaje utile activitaţii lor, precum şi o informare asupra politicii de dezvoltare şi consolidare a afacerilor.

Cel mai important mijloc de comunicare al unei companii MLM este DISTRIBUITORUL însuşi. Fie ca este începator, lider sau manager, fiecare colaborator al companiei MLM trebuie sa fie o portavoce mobila în mijlocul cercului propriu de prieteni, cunoştinţe sau rude.

Pentru a juca rolul de promotor al afacerilor MLM, fiecare distribuitor independent trebuie sa se transforme la un moment dat în SPONSOR, dupa ce şi-a câştigat competenţa necesara.

Sponsorul, în calitate de îndrumator al propriei sale reţele de distribuitori MLM, trebuie la rândul sau sa devina un INSTRUCTOR calificat (un adevarat ANTRENOR), astfel ca sa poata prelua pe raspunderea sa o parte din sarcinile programului de instruire a companiei MLM.

Analizând astfel traseul parcurs de un distribuitor, prin prisma unei cariere în MLM, putem trage concluzia ca activitatea de instruire într-o afacere de marketing în re?ea este obligatorie. Desigur, vorbim de o obligaţie morala faţa de viitorul fiecarui distribuitor. La fel ca în pregatirea meseriilor sau a profesiunilor clasice, elevul sau studentul TREBUIE SĂ ÎNVEŢE cum se face ceea ce doreşte sa faca.

Deoarece lumea în general este reticenta la învaţatura, datorita comoditaţii, a obişnuinţei de a lucra mecanic sau a unei educaţii precare, principala sarcina a INSTRUCTORILOR este de a explica oamenilor avantajele unei instruiri profesioniste.

Iata, în continuare, ce ar trebui sa spuneţi oamenilor dumneavoastra, atunci când începeţi sa-i instruiţi:

  1. Instructorul te ajuta sa-ţi clarifici visele şi ţelurile importante
  2. Cei mai mulţi oameni nu au nici cea mai mica idee despre ceea ce vor de la viaţa lor. De multe ori îşi creaza vise alegând idealuri sonore, iar ţelurile lor tind sa fie vagi şi/sau aproape de neobţinut. Din pacate, aceasta e o problema comuna celor mai mulţi distribuitori.

    Un instructor profesionist este pregatit sa inţeleaga ce conteaza cu adevarat in viaţa fiecarui distribuitor. El poate sa ajute la clarificarea viselor şi apoi sa se asigure ca acestea sunt în armonie cu dorinţele cele mai mari ale unei persoane. Este cel mai important pas pentru a aduce o viaţa pe linia de plutire, fiind totodata rolul major al unui bun instructor.

  3. Instructorul descopera talente naturale, aptitudini şi abilitaţi
  4. Un instructor bun poate sa motiveze o alta persoana sa faca ceva, de care nu se credea capabil. Având o curiozitate înascuta în a observa ce-i face pe oameni sa se puna în mişcare şi utilizând metode specifice de instruire, instructorii profesionişti sunt capabili sa descopere talente, abilitaţi şi aptitudini pe care mulţi nici nu ştiu ca le au. Pentru distribuitor poate fi o experienţa cu adevarat relaxanta sa treaca prin aceasta descoperire împreuna cu instructorul sau.

  5. Instructorul lucreaza cu TOATĂ persoana distribuitorului
  6. Întrucât scopul principal al afacerilor MLM este de a avea o viaţa plina de succes, nu doar de a face bani, instructorul trebuie sa cunoasca foarte bine persoana distribuitorului.

    Omul are nevoie de echilibru în viaţa. Este posibil să ai un succes imens în cariera de distribuitor MLM şi totuşi sa nu te simţi confortabil. De exemplu, o persoana care lucreaza tot timpul pentru a câştiga cât mai mulţi bani îşi va neglija sanatatea, viaţa spirituala şi activitaţiile recreative. Îşi va neglija familia, prietenii şi partenerul de viaţă, în favoarea unei cariere de afaceri plina de succes.

    Examinând viaţa unui distribuitor MLM, un instructor poate sa identifice unde se dezechilibreaza respectiva persoana şi apoi poate sa-l ajute sa-şi coordoneze paşii astfel încât sa aiba o viaţa realizata. (Mulţi dintre directorii executivi ai diferitelor corporaţii sunt înclinaţi sa-şi angajeze un psiholog, datorita motivelor mai sus prezentate.)

  7. Instructorul ştie sa faca planuri de acţiune eficiente
  8. La ce sunt bune visele şi ţelurile daca nu exista un plan bun de acţiune ?

    Cele mai bune planuri de acţiune sunt acelea în care distribuitorul are “libera alegere” sa urmeze calea care îi este mai comfortabila. Instructorul descopera doar ceea ce doreşte sa realizeze clientul sau şi îl ajuta apoi sa înceapa planul stabilit. Motivaţia apare mult mai probabil atunci când, într-o astfel de relaţie, nu exista nici un fel de presiune sau obligativitate.

    Însa, instructorul nu se opreşte la plan. El continua activitatea de instruire pentru a avea rezultate cu adevarat valoroase. Un instructor ştie cum sa faca eficient un plan de acţiune.

  9. Instructorul îşi îndeamna distribuitorul sa-şi asume responsabilitatea
  10. Un ingredient cheie al relaţiei dintre instructor şi elevul sau este asumarea responsabilitaţii distribuitorului MLM pentru lucrurile pe care le spune sau le va face. În oricare caz, nu este vorba de tragere la raspundere pentru nereuşitele sale în munca prestata faţa de clienţi … însa exista o responsabilitate faţa de propria persoana.

    Distribuitorul trebuie sa-şi informeze instructorul referitor la ceea ce a facut (sau nu a facut) de la o şedinţa la alta. În acest fel, instructorul poate evalua progresele facute de distribuitor şi poate interveni acolo unde este necesar.

  11. Instructorul are o grija personala deosebita faţa de distribuitor
  12. Pentru un distribuitor MLM, locul de instruire este un loc de siguranţa. Este locul în care nedreptaţile, temerile, frustrarile şi furia pot fi refulate … Este locul în care visele, fanteziile şi speranţele ies la suprafaţa … şi sunt discutate deschis. Este locul unde confidenţialitatea este pe primul plan. Este locul unde nimeni nu pare slab, nesigur sau speriat. Rela?ia stabilita în timpul instruirii este de asemenea locul unde domneşte adevarul … chiar daca acesta ar însemna retragerea completa din afacere.

    Instructorul nu are alt interes în aceasta relaţie, decât sa-şi ajute distribuitorul sa aiba toate avantajele posibile, astfel încât sa-şi poata conduce modul de viaţa pe care şi-l doreşte pentru sine şi pentru familia sa.

  13. Instructorul elimina risipa de energie
  14. De ce acceptaţi sa vi se scurga viaţa, pierzând timp cu o mulţime de nimicuri?

    De ce nu aveţi curajul sa spuneţi NU atunci când trebuie?

    “Va place sa staţi la taclale? Daţi voie altor persoane sa va invadeze viaţa şi sa se amestece în treburile dumneavostra personale? Permiteţi infiltrarea unor relaţii cu efect negativ asupra familiei dumneavoastra?”

    Atunci când instructorii pun astfel de întrebari, întotdeauna distribuitorii vin cu o sumedenie de raspunsuri, care demonstreaza enorma risipa de energie la care s-au supus. Instructorii cunosc toate problemele tolerarii unor situaţii în viaţa oamenilor. Ştiu foarte bine care sunt cauzele risipei de energie şi ce ar trebui sa faca un distribuitor pentru a-şi folosi toata energia şi puterea de munca în foflosul afacerii sale.

    Instructorii apeleaza la metode originale pentru a elimina din timp lucrurile inutile din viaţa distribuitorului.

  15. Instructorul previne recidivarea erorilor
  16. Daca un distribuitor nu primeşte ajutorul necesar de la sponsorul sau pentru a-şi construi afacerea, el va scapa lucrurile de sub control şi se va demoraliza. În plus, va fi supus unei avalanşe de evenimente zilnice, care îl vor trage înapoi de la scopul propus. E pacat ca se întâmpla destul de des astfel de situaţii ...

    Rolul instructorului este de a fi prezent în viaţa distrtibuitorului, atunci când acesta are nevoie. De multe ori, se pastreaza legatura prin telefon sau e-mail şi dupa sesiunile de lucru. Dupa cum remarca majoritatea distribuitorilor activi, relaţia lor cu instructorii se aprofundeaza tot mai mult, pe masura evoluţiei carierei lor, întrucât ei ştiu ca întotdeauna instructorul poate sa le arate calea cea buna.

  17. Instructorul este un paretener de afaceri ideal
  18. Fiecare distribuitor şi-ar dori un partener de afaceri în persoana instructorului. Ce aţi zice, daca instructorul v-ar spune urmatoarele:

    “În calitate de instructor, aş dori sa stabilim o relaţie de lucru speciala, în care eu va voi ajuta sa va clarificaţi ţelurile, dupa care vom face împreuna un plan de acţiune care va va dirija spre împlinirea ţelurilor. Pe masura ce veţi paşi spre culmile afacerii, veţi avea o viaţă tot mai echilibrata. În fiecare saptamâna voi verifica masura responsabilitaţii în ceea ce faceţi, fara a va reproşa daca greşiţi. Va voi ajuta sa treceţi peste greutaţi şi voi fi un partener de afaceri ideal, dedicat succesului dumneavoastra şi fara pretenţii la profit.”

  19. Instructorul sprijina dorinţa distribuitorilor de a deveni instructori
  20. În MLM, sarcina instructorului este de a-şi instrui structura de distribuitori independenţi. Rezulta imediat marele avantaj al unei instruiri profesioniste, daca ne gândim ca fiecare distribuitor poate sa înveţe practic cum se face o instruire corecta.

    Instrumentele şi aptitudinile folosite de instructori sunt de cele mai multe ori cunoscute din experienţa zilnica a sesiunilor de instruire. Un program de instruire bun trebuie sa ne înveţe cum se folosesc aceste instrumente şi aptitudini speciale, modelate pentru satisfacerea cerinţelor unei calitaţi superioare.

    Este un proces natural, prin care cei instruiţi învaţă cum să instruiască. Este, în fapt, procesul normal al vieţii, unde trebuie să învăţăm tot timpul câte ceva. În sfârşit, este în firea lucrurilor sa învăţăm toată viaţa şi să ne îmbunătăţim nivelul de trai.

Stimaţi cititori, daca nu sunteţi convinşi de pledoaria de mai sus asupra necesitaţii de a învăţa, înseamna ca nu doriţi să faceţi parte din categoria oamenilor de succes.

Voinţa şi dorinţa nu sunt de ajuns pentru a face ceva. Trebuie sa învţăm şi CUM SE FACE ceea ce dorim să realizăm!

Succes, curaj şi perseverenţă în instruire!

Comentariile cititorilor sunt binevenite,  prin e-mail mlmir@rdslink.ro sau prin poştă, la adresa:

MLM International România
C.P. 1- 470,
str. Ady Endre nr. 29
400064 Cluj-Napoca

© 2002 Dan Marius Dumitraş, Reproducerea articolelor este permisă cu aprobarea autorului şi menţionarea sursei, respectiv  www.mlm.ro .

Back to Articole

 

 

MLM International Romania, str. Ady Endre nr. 29, 400064 Cluj-Napoca, Romania, tel/fax: +40-264-442124, email: office@mlm.ro
[MLMIR] , [DDC] , [RODSA]  and all other products mentioned are registered trademarks of their respective companies.

Questions or problems regarding this web site should be directed to cluj@digitaldata.ro .
Copyright © 2002-2008 MLM International Romania. All rights reserved.
Last modified: 06.11.2008.